Nicolae Cneazev: ,,Datorită acestui proiect am reușit să-mi procur materiale pentru construcția cuștilor, iepuri și hrană.”
Inspirăm prin reușitele comunității!
Îl cunoașteți deja pe Nicolae Cneazev, tânărul din Zloti, Cimișlia, cu o energie extraordinară și o voință de fier. La 28 de ani, fiind în scaun rulant, Nicolae a beneficiat de fonduri europene în cadrul proiectului „Abilitarea economică și integrarea socio-profesională a tinerilor NEET cu dizabilități”.
Nicolae Cneazev: ,,Am fost instruit, ajutat și ghidat în procesul de scriere a unui plan de afacere. Datorită acestui proiect am reușit să-mi procur materiale pentru construcția cuștilor, iepuri și hrană.” Ajunși la kg suficiente, Nicolae intenționează să taie iepurii și să-i comercializeze la restaurantul din preajma localității. Astfel, tânărul, tată a doi copii, va avea o sursă sigură de venit pentru familie.
Vă prezentăm un filmuleț din gospodăria lui Nicolae, în care puteți vedea realizările obținute în afacerea cu iepuri.
Te-am făcut curios? Cunoaște-l pe Nicolae în filmulețul de mai jos.
Această activitate a fost realizată cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului ,,Abilitarea economică și integrarea socio-profesională a tinerilor NEET cu dizabilități”, finanțat de Uniunea Europeană. Conținutul postării aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.