,,Masajul facial a făcut ca Simona să poată mai bine mesteca și mânca”

,,Masajul facial a făcut ca Simona să poată mai bine mesteca și mânca”

Simona are opt ani. La vârsta de trei luni a fost diagnosticată cu paralizie cerebrală. Ea nu are deocamdată abilitățile puternice de viață independentă, de aceea bunica îi este asistentă personală. În aceste condiții, familia este mereu în căutarea serviciilor care să-i formeze deprinderi utile pentru viața cotidiană. Unul dintre programele de reabilitare în care este încadrată este oferit de serviciul social ,,Echipă Mobilă” pentru copiii cu dizabilități din mun. Chișinău.

,,Am aflat despre serviciul «Echipă Mobilă» din discuții cu alți părinți care au copii cu dizabilități. Mi-au recomandat să apelez la specialiștii echipei, întrucât copiii lor au înregistrat progrese. Astfel, am mers la Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului și am depus o cerere. Simona a fost evaluată de responsabili de acolo și i-a fost întocmit un plan de lucru, ne-a explicat Stela, mama Simonei.

Fetița face săptămânal activități cu psihologul, logopedul și kinetoterapeutul, concepute special pentru nevoile ei. Obținerea progreselor este o luptă continuă, în condițiile în care chiar și după o răceală banală există risc de regres.

,,În urma acestor ședințe, Simona a devenit mai deschisă, comunică mai mult. Deși nu poate vorbi, încearcă mai des să se exprime, să ne arate. Asta ne bucură, pentru că, normal, în familie, vrem să fim la curent cu tot ce simte ea”, a declarat mama fetiței.

Stela mai susține că membrii ,,Echipei Mobile” au găsit rapid calea potrivită de a crea conexiune cu Simona. Această relație le-a garantat atingerea obiectivelor. Datorită procedurilor de kinetoterapie, fetița și-a îmbunătățit mișcările locomotorii și echilibrul. Mai exact, reușește să păstreze poziția de ,,șezut” sau să stea pe mingea de gimnastică până la zece minute, cu intervenții minime din partea unui adult.

Logopedul echipei lucrează cu Simona la relaxarea mușchilor feței. ,,Masajul facial a făcut ca Simona să poată mai bine mânca și mesteca. Progresele vin greu deoarece și situația ei este complicată”, mai spune mama.

Rapoartele de monitorizare arată că Simona are vocalizarea mai clară și mai deasă, se orientează în spațiul casnic, a început să apuce cu mâna obiectele, să bată din palme, să reacționeze la vocile celor din jur și chiar să răspundă cu ,,da” la întrebări simple. Serviciile ,,Echipă Mobilă” sunt cu atât mai utile cu cât familia locuiește într-o suburbie a capitalei, iar deplasarea la Chișinău pentru reabilitare ar reprezenta un efort major.

Pe parcursul anului 2022, Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova (AOPD) a extins serviciul ,,Echipă Mobilă” destinat copiilor cu dizabilități din mun. Chișinău. Proiectul „Extinderea serviciilor sociale pentru persoanele cu dizabilități din municipiul Chișinău” este implementat de AOPD, finanțat din resursele Uniunii Europene, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova, cofinanțat de Guvernul Elveției, în parteneriat cu Keystone Moldova și Institutum Virtutes Civilis.

Partajează