Memorandum de colaborare, care să asigure realizarea drepturilor politice ale persoanelor cu dizabilități
Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova a semnat un Memorandum de colaborare cu Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova și Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral. Documentul urmărește cooperarea și facilitarea comunicării între organizațiile semnatare în scopul inițierii implementării unor standarde, normative și bune practici pe domeniul asigurării drepturilor electorale și incluziunii în procesele electorale a alegătorilor cu dizabilități, precum și a altor categorii de persoane cu necesități speciale.
Alături de AOPD, Memorandumul a fost semnat de Asociația MOTIVAȚIE din Moldova, Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Asociația Surzilor din Republica Moldova, Asociația Nevăzătorilor din Moldova, Centrul de Reabilitare Medico-Socială pentru Persoane cu Vedere Slabă „LOW VISION”, Asociația Obștească RADIOVISION, Alianța Obștească INFONET.
Președinta CEC, Angelica Caraman, a menționat că, în calitatea sa de organ de stat constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor, Comisia întreprinde în mod continuu acțiuni menite să asigure accesibilitatea procesului electoral pentru persoanele cu dizabilități, iar integrarea unor mecanisme eficiente de incluziune reprezintă unul dintre principalele obiective, stabilit în Planul strategic al instituției pentru anii 2020-2023.
La rândul său, Directorul executiv al Alianței INFONET, Victor Koroli, a subliniat că acest Memorandum deschide noi oportunități pentru dezvoltarea programelor și proiectelor comune orientate spre sporirea accesibilității procesului electoral pentru persoanele cu necesități speciale. Părțile s-au angajat să se sprijine reciproc în elaborarea, organizarea și desfășurarea diverselor activități în domeniu, să realizeze campanii de informare în format accesibil pentru alegătorii cu dizabilități, precum și să identifice soluții pentru perfecționarea cadrului legal și a procedurilor electorale din perspectiva dimensiunii dizabilitate.
SURSA: cec.md