Directorul executiv al Asociației „MOTIVAȚIE” din Moldova, Igor Meriacre: „Statul procedează exact ca un agent economic care vrea să dezvolte afacerea sa, dar nu vrea să investească în ea”
Accesibilitatea este punctul de reper în tot ceea ce numim astăzi incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități. Dreptul la un spațiu public accesibil este un drept fundamental prin care pot fi exercitate și celelalte drepturi.
Lipsa accesibilizării constituie discriminare, iar asigurarea condițiilor de accesibilitate este necesară nu doar pentru persoanele cu dizabilități, dar și pentru vârstnici, copii, părinți ce își transportă copiii în cărucior sau brațe, femei gravide sau persoane cu o dizabilitate temporară. Astfel, numărul de persoane afectate de lipsa condițiilor de accesibilitate este triplu față de numărul persoanelor cu dizabilități.
Directorul executiv al Asociației „MOTIVAȚIE” din Moldova, Igor Meriacre, cunoaște din propria experiență ce înseamnă lipsa condițiilor de accesibilitate și cum influențează acestea participarea unei persoane la viața socială.
– Dle Meriacre, auzim tot mai des că lipsa condițiilor de accesibilitate afectează viața persoanelor cu mobilitate redusă. Ce presupune accesibilitatea și cum se poziționează Republica Moldova la acest capitol?
Când vorbim de accesibilitate trebuie să înțelegem că aceasta este un set întreg de măsuri care permit persoanelor cu dizabilități, dar și celor cu mobilitate redusă, să beneficieze de condiții egale de acces la infrastructură și să se implice activ în diverse aspecte ale vieții sociale. Prin urmare, accesibilitatea este acces la viața socială printr-o infrastructură adaptată, dar și acces la informație care permite persoanelor cu dizabilități senzoriale sau dizabilități de intelect să perceapă informația mai ușor. Problema lipsei condițiilor de accesibilitate în Republica Moldova este una stringentă, însă derutant este faptul că autoritățile nu percep persoanele cu dizabilități ca o forță motrică care ar putea să ajute statul. Cu cât mai multe persoane cu dizabilități stau acasă și încearcă să supraviețuiască doar din prestațiile sociale, cu atât mai mult crește dependența față de ele. Însă, odată ce persoana este integrată pe piața muncii și dispune de condițiile necesare la locul de muncă, inclusiv la infrastructura mediului, ea devine contribuabilă la bugetul de stat, dar și consumatoare de servicii și bunuri. Cu părere de rău, în prezent, statul crește o nouă generație de beneficiari dependenți de prestațiile sociale și procedează exact ca un agent economic care vrea să dezvolte afacerea sa, dar nu vrea să investească în ea.
– Ați menționat despre necesitatea investițiilor. Cât de mari sunt acestea când vorbim despre accesibilitate?
Investițiile nu sunt mari în raport cu avantajele care pot fi obținute, iar datorită organizațiilor societății civile tot mai mulți agenți economici înțeleg că fără crearea acestor condiții, se înregistrează consecințe de ordin economic. Aici vreau să vorbesc despre metodele și posibilitățile de creare a condițiilor de accesibilitate. Astfel, accesibilitatea poate fi creată odată cu demararea unei construcții; accesibilitatea poate fi creată în momentul unei reconstrucții; accesibilitatea poate fi creată prin aplicarea conceptului de adaptare rezonabilă. Acest concept presupune efectuarea unor lucrări de ajustare adecvate și care nu presupun un efort sau cost disproporționat. Drept exemplu poate servi adaptarea rezonabilă a unei policlinici, care este o construcție veche, are mai multe etaje și nu are ascensor. Soluția în acest caz ar fi construirea unei rampe de acces la intrare, identificarea la primul etaj a unui cabinet spațios și universal pentru a oferi consultații persoanelor cu mobilitate limitată, precum și adaptarea unei camere de baie conform cerințelor necesare.
– Dle Meriacre, vorbind despre cerințele ce trebuie să fie respectate în contextul accesibilității, unde pot fi găsite acestea?
Normativele și standardele în domeniul accesibilității prevăd parametrii și regulile tehnice de accesibilizare a spațiilor. Actele pot fi găsite atât pe pagina web a Asociației „MOTIVAȚIE” din Moldova sau pagina web a Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, cât și la Institutul de Cercetări Științifice în Construcții „INCERCOM”. Normativul românesc privind accesibilizarea spațiului urban la fel este un îndrumar foarte util, are un conținut exhaustiv, este foarte bine redat în desene tehnice și îl face ușor de înțeles. Și dacă tot m-ați întrebat de parametri și cerințe, voi exemplifica care sunt aceștia pentru construcția unei rampe: lățimea prevăzută este de 90 cm, bara de suport se instalează la o înălțime de la 70 cm la 90 cm, iar unghiul de înclinație nu va fi mai mare de 10 %. O formulă de calcul ușoară a unghiului de înclinație a rampei este următoarea: pentru fiecare 10 cm din înălțime se construiește o rampă cu lungimea de 1 m sau 2 m, adică formula ar fi de 1 la 10, iar în străinătate este de 1 la 20. Prin urmare, dacă avem 5 trepte cu înălțimea de 10 cm fiecare, atunci la 50 cm înălțime vom construi lungimea rampei de 5 m, iar în versiunea ideală ar fi de 10 m.
– În pofida normativelor observăm că sunt construcții noi care nu respectă aceste prevederi. Cine este responsabil de inspectarea construcțiilor și care sunt sancțiunile?
În Republica Moldova este instituită Inspecția de Stat în Construcții, însă nu are competențe de evaluare a condițiilor de accesibilitate. Respectiv, un inspector fiind la fața locului verifică dacă construcția corespunde proiectului, iar dacă condițiile de accesibilitate nu au fost prevăzute în acest proiect, nu pot fi aplicate amenzi. Soluția este transmiterea cazurilor și soluționarea lor în instanțele de judecată. Atât timp cât mecanismul de evaluare a respectării condițiilor de accesibilitate este defectuos și problematic, aplicarea sancțiunilor este mai dificilă.
Un aport semnificativ în privința asigurării condițiilor de accesibilitate îl au și persoanele cu dizabilități și familiile acestora. Fac apel la aceste persoane de a-și apăra și cere drepturile atunci când depistează neregularități de genul. Deși acest proces este anevoios, el trebuie aplicat în practică. Exemple elocvente sunt cazurile de judecată și protestele organizate de Asociația „MOTIVAȚIE” și Centrul de Asistență Juridică pentru Persoane cu Dizabilități cu beneficiarii implicați. Deși avem accesibilizate mai multe instituții, cu unele încă suntem în proces de judecată. Spre exemplu, în cazul Preturii sectorului Centru procesul de judecată încă continuă, întrucât camera de baie a fost adaptată pe interior, însă rămâne inaccesibilă pe motiv că ușa de la intrare are o lățime de doar 70 cm și nu 90 cm după cum este prevăzut.
– Prin urmare, implicarea persoanelor cu dizabilități în monitorizarea condițiilor de accesibilitate ar fi o soluție?
Da, la un număr de aproximativ 30 inspectori pentru întreaga țară, cu siguranță că persoanele cu dizabilități ar avea un impact major dacă ar sesiza lipsa condițiilor de accesibilitate atunci când se deplasează și întâmpină dificultăți. Totuși, situația ideală ar fi ca condițiile de accesibilitate să fie evaluate de experți care au cunoștințe avizate în domeniul. Oportun ar fi și instituirea unei inspecții care nu doar ar evalua condițiile de accesibilitate, dar ar fi împuternicită să aplice și sancțiunile prevăzute. Un lucru e cert – situația va rămâne neschimbată atât timp cât nu vor fi aplicate sancțiuni.
– Care sunt atribuțiile și contribuțiile statului atunci când vorbim de accesibilitate?
Atribuțiile statului în domeniul accesibilității sunt majore, însă contribuțiile minore. După cum am menționat mai sus, statul nu are o instituție de control care ar putea să depisteze, monitorizeze, și sancționeze abaterile înregistrate. În domeniul circulației rutiere există un regulament care, spre exemplu, stipulează clar că dacă limita de viteză pentru o anumită zonă este de 70 km/h și această limită este depășită, atunci inspectorul de poliție aplică contravenția prevăzută. În accesibilitate, din păcate, nu avem așa mecanism bine definit. Aici am putea să ne inspirăm și de la practica europeană, care nu aplică sancțiunea în momentul depistării lipsei condițiilor de accesibilitate, dar emite o prescripție cu recomandări și se acordă un termen limită de înlăturare a neregularităților. Termenul este rezonabil – de la trei luni până la un an. În caz de nerespectare a prescripției se sistează forțat activitatea agentului economic.
– Dle Meriacre, cine poate solicita expertiza Dvs.?
Asociația „MOTIVAȚIE” din Moldova este deschisă întotdeauna să împărtășească experiența pe care o are în acest domeniu, trebuie doar să fim sesizați. Iar în cazul în care agentul economic ne-a sesizat, acesta are responsabilitatea să transpună în realitate desenul de adaptare exact așa cum l-am proiectat noi, pentru că am avut cazuri când acest lucru nu a fost respectat și prin urmare investițiile au fost în zadar.
– Care sunt cele mai urgente măsuri pe care autoritățile ar trebui să le întreprindă?
Pe lângă instituirea unui organ de control a condițiilor de accesibilitate cu împuternicirea de a aplica sancțiuni, oportun ar fi și elaborarea unei liste a serviciilor publice care nu vor primi autorizație de funcționare, dacă nu respectă condițiile de accesibilitate. Un bun exemplu ar fi ca farmaciile sau magazinele alimentare să nu primească autorizație în lipsa condițiilor de accesibilitate construite conform normativelor și nu improvizate la întâmplare. În cazul celor funcționale, e nevoie să fie elaborate recomandări și acordați termeni rezonabili pentru a înlătura obstacolele sau a crea condiții de accesibilitate. Apelez iarăși la spiritul civic al persoanelor cu mobilitate limitată de a acționa în judecată acele instituții sau agenți economici defectuoși la capitolul accesibilitate. Cu câți mai mulți vor fi atenționați, cu atât mai mult vom avea de câștigat nu doar la nivel individual, dar și la nivel de societate. Pe final, vreau să menționez că crearea condițiilor de accesibilitate înseamnă crearea condițiilor civilizate de viață pentru toți cetățenii acestei țări.
