Atelier de consultare a recomandărilor Studiului privind implementarea drepturilor persoanelor cu dizabilități în Republica Moldova
AOPD a organizat astăzi un atelier de consultare a rezultatelor studiului privind implementarea Convenției Națiunilor Unite privind drepturilor persoanelor cu dizabilități în Republica Moldova, efectuat de UNDP Moldova în scopul analizei situației în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilități în Moldova.
La eveniment au participat persoane cu dizabilități și reprezentanți ai autorităților centrale și locale, mediilor academice și de cercetare, agențiilor ONU, organizațiilor persoanelor cu dizabilități, asociațiilor părintești și ai prestatorilor de servicii.
Probleme identificate și recomandările pentru acestea au fost prezentate de către directorul executiv al Keystone Moldova, dr. hab. în sociologie, Ludmila Malcoci. Participanții au oferit recomandări din perspectiva dificultăților cu care se confruntă și au felicitat autorii studiului pentru abordarea exhaustivă a respectării drepturilor persoanelor cu dizabilități în Republica Moldova.
Domeniile cercetate în cadrul studiului sunt:
- Analiza persoanelor interesate din domeniul dizabilității și a mecanismului de coordonare;
- Egalitatea și non-discriminarea persoanelor cu dizabilități;
- Accesibilitatea;
- Prestarea serviciilor incluzive;
- Bugetarea pentru implementarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități și managementul financiar;
- Guvernarea și responsabilizarea Guvernării pentru implementarea eficientă a Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.
Proiectul „Analiza situației naționale privind implementarea drepturilor persoanelor cu dizabilități în Republica Moldova” este implementat de către AOPD cu suportul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova (PNUD în Moldova), în perioada 30 iunie – 15 octombrie 2021.
Scopul proiectului este de a analiza situația la nivel național privind respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Cercetarea va servi drept sursă de referință în depășirea blocajelor la nivel de implementare a cadrului legal și de politici naționale privind asigurarea drepturilor persoanelor cu dizabilități în conformitate cu Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități.
Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din R. Moldova (AOPD) este implicată în procesul de elaborare a cercetării în calitate de organizație umbrelă, având rolul de coordonare a tuturor etapelor, colectare a datelor și de consultare a persoanelor cu dizabilități, a organizațiilor persoanelor cu dizabilități și a autorităților publice.