AOPD s-a extins cu 2 membri noi
Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova (AOPD) s-a extins cu încă 2 membri noi și a ajuns la un total de 60 de organizații membre.
În cadrul Adunării Generale a membrilor AOPD din 6 martie 2026, au fost aprobate, cu vot unanim, cererile de aderare ale Asociației Obștești „IQ GAMES” și Asociației Obștești „Federația Familiilor pentru Unificare și Pace în Lume din Moldova”. Decizia a fost luată în urma prezentării activităților și experienței celor două organizații.
Noii membri contribuie prin inițiative de voluntariat, activități educaționale și jocuri intelectuale adaptate persoanelor cu dizabilități, dar și prin proiecte dedicate persoanelor cu probleme de sănătate mintală și antreprenoriat social în domeniul educației.
Le urăm bun venit în comunitatea AOPD și ne bucurăm să dezvoltăm împreună o platformă mai puternică pentru promovarea drepturilor și incluziunii persoanelor cu dizabilități!
