Servicii mai bune pentru refugiați și persoane cu dizabilități, prin intermediul angajaților structurilor Ministerului Afacerilor Interne. AOPD și UNFPA a organizat un atelier pentru specialiștii MAI
În perioada 7-8 noiembrie, Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități (AOPD) a fost gazda unui atelier conceput cu scopul să sporească acoperirea necesităților persoanelor refugiate din Ucraina, inclusiv prin prisma dimensiunii de dizabilitate, prin intermediul angajaților structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
Astfel, circa 40 de specialiști din cadrul Inspectoratelor de Poliție din raioane, Poliției de Frontieră, Inspectoratului General de Migrație, Academiei de Poliție ,,Ștefan cel Mare”, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, au lucrat în grup, au analizat multiple cazuri practice și au făcut schimb de experiență, adunată în procesul de coordonare a cazurilor în care figurează persoane cu dizabilități sau refugiate. În acest context, aducem mulțumiri colaboratorilor Ministerului Afacerilor Interne pentru deschiderea de care au dat dovadă.
Timp de opt luni, Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), a organizat șase astfel de ateliere, la care au participat în jur de 200 de persoane. În această perioadă, am capacitat specialiștii cheie, implicați în gestionarea crizei refugiaților. Grupurile care au beneficiat de training sunt următoarele:
- reprezentanților Serviciilor „Spații Sigure”;
- angajații din cadrul Ministerului Afacerilor Interne;
- asistenți sociali;
- cadre medicale;
- avocați și parajuriști;
- organizațiile membre AOPD.
Ciclul de instruiri face parte din programul „Mainstreaming a disability inclusive humanitarian response to the Ukrainian refugee crisis”, finanțat de Parteneriatul Națiunilor Unite pentru drepturile persoanelor cu dizabilități (UNPRPD), implementat de UNFPA Moldova și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din R. Moldova (AOPD).