Ședința Grupurilor de Interes

Ședința Grupurilor de Interes

Grupurile de expertiză, formate din membrii Platformei AOPD s-au reunit în cadrul unei noi ședințe de lucru, activitate planificată în cadrul Proiectului Ukraine war: OPD led disability inclusive response and recovery (Phase 2), implementat de AOPD in parteneriat cu European Disability Forum (EDF) cu suportul financiar al Fundației Cristian Blind Mission (CBM)”. Evenimentul desfășurat la sediul Secretariatului AOPD, a fost axat pe abordarea subiectelor  legate de educația incluzivă, prestarea serviciilor sociale pentru persoanele cu dizabilități, precum și refugiate și încadrarea în câmpul muncii.

Menționăm că o direcție strategică a AOPD este soluționarea problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități, iar ședința desfășurată a avut scopul de a prioritiza și analiza problemele organizațiilor membre, dar și mecanisme de soluționare a acestora.

În urma discuțiilor, a fost stabilit o foaie de parcurs cu obiective bine conturate, care urmează a fi atinse, aceasta fiind o etapă a activității de pledoarie.

Următoarele întâlniri vor avea loc în a doua jumătate a semestrului, pentru a trece în revistă progresele, dar și actualizarea acțiunilor pentru atingerea obiectivelor stabilite.

Partajează