Conferința „Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități: abordări multidisciplinare” – O platformă de dialog și schimbare
Universitatea de Stat din Moldova, în colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Oficiul ONU pentru Drepturile Omului și Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități, a organizat conferința națională cu participare internațională „Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități: Abordări Multidisciplinare”. Evenimentul a reunit peste 100 de specialiști din diverse domenii precum asistență socială, drept, sociologie, psihologie, medicină și educație, toți contribuind la discuții esențiale privind drepturile persoanelor cu dizabilități.
Scopul principal al conferinței a fost analiza politicilor și practicilor care influențează respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, punând un accent deosebit pe identificarea barierelor care le limitează accesul la o viață demnă și la oportunități egale. „Discutarea problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilități contribuie la găsirea unor soluții care pot îmbunătăți semnificativ viața acestora”, a declarat Anastasia Oceretnii, șefa Departamentului de Sociologie și Asistență Socială.
Deschiderea oficială a conferinței a fost marcată de intervenția lui Vasile Cușca, secretar de stat în Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care a subliniat că „dizabilitatea reprezintă o prioritate majoră pentru autorități, iar implicarea specialiștilor în aceste discuții este esențială pentru găsirea unor soluții concrete care vor îmbunătăți calitatea vieții persoanelor cu dizabilități.”
De asemenea, Vitalie Meșter, Președintele Alianței Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități, a transmis un mesaj de salut participanților, accentuând importanța colaborării pentru promovarea unei abordări bazate pe drepturile persoanelor cu dizabilități. „Consider că această primă experiență va fi continuată și dezvoltată printr-un parteneriat durabil și consolidat dintre societatea civilă care apără Drepturile Persoanelor cu dizabilități, mediul academic, instituțiile ONU pentru drepturi și autoritățile publice.”, a subliniat el.
Maia Șevciuc, decana Facultății de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială, a subliniat impactul pe care acest demers îl va avea asupra percepției societății față de persoanele cu dizabilități. „Este un pas esențial pentru promovarea unui mediu mai incluziv și respectuos”, a afirmat ea.
Conferința a avut loc în format hibrid, structurat pe două ateliere: Abordarea bazată pe drepturile omului a dizabilității și Protecția persoanelor cu dizabilități în politicile sectoriale. Bea Ferenci, șefa Oficiului ONU pentru Drepturile Omului, a subliniat relevanța internațională a acestui eveniment, subliniind faptul că platformele de discuții de acest tip sunt esențiale pentru promovarea unor politici publice incluzive, aliniate la standardele internaționale.
La finalul conferinței, participanții au adoptat o rezoluție care va contribui la îmbunătățirea cadrului legislativ și aplicarea eficientă a politicilor incluzive, având ca scop creșterea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități.
Evenimentul s-a desfășurat cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, marcată pe 3 decembrie, și subliniază angajamentul Republicii Moldova de a respecta prevederile Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, ratificată în 2010, reafirmând astfel principiul „Nimeni nu este lăsat în urmă.”
Evenimenul a fost partea CORE Support Project „Suport organizațional pentru strategia AOPD”, implementat în perioada aprilie- decembrie 2024, cu sprijinul financiar al IM Swedish Development Partner Lund Sucursala Chișinău și SIDA.