Investiții în starea de bine a specialiștilor din sistemul de protecție socială

Investiții în starea de bine a specialiștilor din sistemul de protecție socială

În perioada actuală, solicitarea și complexitatea activității profesionale a angajaților din sistemul de protecție socială sunt tot mai mari, ținând cont de numărul mare de cazuri aflate în atenție, de necesitatea implementării rapide a intervențiilor și de colaborarea cu actori din diferite domenii.

Pentru a susține asistenții sociali comunitari în gestionarea provocărilor zilnice, pe parcursul lunii mai 2026, Alianța Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități din Republica Moldova (AOPD) a facilitat desfășurarea atelierelor de prevenire și diminuare a efectelor arderii profesionale și emoționale. Programul și metodologia aplicată în cadrul atelierelor au fost dezvoltate de Asociația de Psihosomatică Aplicată și Educație Emoțională.

Astfel, 45 de asistenți sociali comunitari au participat la atelierele săptămânale, în cadrul cărora au fost abordate următoarele teme: stresul profesional și reacția corpului; emoțiile acumulate și mecanismele de protecție; rolul profesional, limitele și relația cu sistemul; integrarea și prevenirea burnoutului.

Atelierele desfășurate au contribuit la reducerea vizibilă a tensiunii și a suprasolicitării emoționale a participanților, la creșterea capacității de autocunoaștere și gestionare a stărilor de criză, la îmbunătățirea relațiilor profesionale și a comunicării în echipe, la dezvoltarea unor strategii eficiente și rapide de gestionare a stresului, precum și la consolidarea sentimentului de sprijin colegial și apartenență.

Ciclul de ateliere practice a fost organizat la solicitarea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, în colaborare cu AOPD.

Activitatea a făcut parte din Planul de acțiuni pentru implementarea Programului comun UNICEF–UNFPA „Rupe cercul violenței împotriva femeilor și copiilor”, implementat cu susținerea financiară a Marii Britanii.

Partajează